TEXTELE DIN GURA LEULUI ADUNATE IN VOLUM

Adunate acum într-un volum apărut în librării și subintitulat “cronica politică a anilor 1992-2004”, această colecție de întâmplări reale și comentarii acide la adresa lor, ar putea fi consemnată și ca o CRONICĂ IRONICĂ A UNUI TIMP CONTRADICTORIU, mai ales că, tot ca prelungit subtitlu se mai propune și ironiculul “sau:o duzină de ani trăgând căruța cu paiațe căreia unii tot încearcă să-i înțepe pneurile, să-i rupă roțile, să-i deturneze oiștea, doar-doar s-o răsturna menajeria, doar-doar s-o închide Gura leului”.

Direcțiile satirei pândite la tot pasul de avataruri sunt, așadar, evidente și putem spune că, reputat profesionist al cuvântului scris, scriitorul Corneliu Leu a adăugat , de-a lungul anilor, operei sale romanești și dramaturgice și o remarcabilă activitate de publicst fervent, convins fiind că adevăratul creator nu poate și nu are dreptul de a se îndepărta de realitățile și interogațiile – nu odată dramatice – ale colectivității umane căreia îi aparține. Prezență vie, responsabilă în viața cetății, intelectual cu rezonante inițiative civice, autorul atâtor romane de succes, de exemplar profesionalism și anvergură istorică, el s-a înfățișat de curând, celor ce-i prețuiesc scrisul și angajamentul cetățenesc, cu o masivă culegere din publicistica sa recentă. Volumul de cronică politică a anilor 1992-2004 “În gura leului”, apărut recent la editura “Realitatea” își propune să acopere un deceniu și ceva din spațiul încărcat cu evenimente și evoluții contradictorii al mult prea prelungitei  noastre tranziții.

Înzestrat cu harul rar al aflării “cuvântului ce exprimă adevărul”, traversând cu dezinvoltura creatorului stăpân pe uneltele sale teritorii stilistice diverse, când grav meditativ și îngrijorat de perpetuarea unor realități și practici anacronice, ce pot să amenințe înseși stabilitatea și certitudinile țării, când amuzant-ironic de “probele” de imbecilitate și suficiență ale unor personaje dedulcite la vinovate băi de mulțime, Corneliu Leu își asumă în acest prim volum al noii apariții editoriale ce-i poartă prestigioasa semnătură, misiunea unui cronicar intransigent al ofertantei actualități sociale, morale, politice sau culturale a României în tranziție. O face, însă, nu cu mijloacele cronicarului altor veacuri, ci beneficiind inteligent de diversitatea surselor de informare ale prezentului, de cunoașterea modalităților nu odată subtile de manipulare a opiniei în interesul unor profitori de conjunctură, conectat fiind la temperatura mereu oscilantă în privința evoluțiilor politice și social-economice a prezentului țării.

În “cronica” atotcuprinzătoare a acestui prezent nu odată stupefiant – cronică purtând semnătura unui scriitor ce dă garanția calității gândului adânc și al atitudinii responsabile – întâlnim și tonul sfătos, încărcat de parfumul unor arhaisme frecventate de înțelepții cronicari moldoveni, dar și tonul coroziv, mușcător, ce te îndeamnă a-l asemăna cu pătimașii cronicari munteni. Așa încât, cronicarul zilelor noastre, care s-a cutezat să treac㠓prin gura leului” evenimente, personaje sau matrapazlâcuri ale prezentului ce i-a fost dat să-l străbată, se arată întotdeauna un comentator cu un acut spirit critic, ale cărui pagini nu îngăduie o lectură indiferentă.

Pentru că, pe Corneliu Leu, scriitor cu o profundă cunoaștere și conștiință a responsabilității scrisului, nu-l putea lăsa indiferent ce se întâmplă cu societatea în care trăiește, cu timpul vieții sale și cu destinul țării cu care și-a identificat idealurile integrate într-o operă de vaste întinderi. În funcție de realitățile și subiectele abordate, de o impresionantă diversitate și de major interes, stilul intervențiilor publicistice, păstrând firește pecetea personalității autorului, se adecvează cu subtilitate performantă faptelor evocate, fapte care-l îndeamnă să apeleze fie la fraze compătimitor ironice, fie la fraze tăios satirice, în tradiția unor iluștri scriitori români cu vocație pamfletară cum au fost – spre a aminti doar câteva nume mai apropiate de vremurile noastre – Tudor Arghezi, N.D. Cocea, Ion Vinea sau Zaharia Stancu.

Tableta de tip arghezian, monologul cu savorile spontaneității orale, micro-schița ori sceneta în fecunda tradiție caragialiană, pamfletul cu implicații civice ce depășesc intereseul restrâns la o anume persoană, toate acestea conviețuiesc armonios în incitantul volum datorat lui Corneliu Leu. Cu deosebire se impun (între multiplele calități ale cărții) umorul intelectual, dezinvoltura cu care este utilizată o gamă amplă de procedee stilistice pentru a se obține efecte umoristice de puternică expresivitate. Se determină astfel necesare stări emoționale, de revoltă sau, alteori, de superioară privire condescendentă, atitudinea autorului nefiind nicicând înverșunată până a ajunge la pragul unui demagogic fanatism justițiar, cum se mai întâmplă în cazul unor “publiciști improvizați”, dar nici tributară resemnării și indiferenței. Reflecțiile, atitudinile, judecățile critice pe care realitățile adesea inacceptabile le impun logic și firesc, transpar din paginile cărții fără ostentative crispări. Dovadă că autorul este încrezător în forța terapeutică a satirei social-politice, a acțiunii publicistice în general.

Argumente spre a conchide că, în multiple privințe, e profitabilă lectura volumului “În gura leului”, volum pe care autorul are îndreptățirea de a-l considera “un roman” al cărui personaj principal este chiar el. Fiind de acord cu o asemenea situare în pagină a autorului însuși, vom adăoga imediat că în capitolele acestui amplu roman publicistic sunt nenumărate “personajele secundare” care au fost, sunt și, vai!, - dau semne că încă vor mai fi, jucând roluri ce nu li se potrivesc, cu implicații deloc benefice pe confuza scenă politică și civică a țării. Ceea ce Corneliu Leu știe foarte exact și nu ezită să o spună.

Nicolae DragoS