TEXTELE DIN GURA LEULUI ADUNATE IN VOLUM

Adunate acum într-un volum apărut în librării şi subintitulat “cronica politică a anilor 1992-2004”, această colecţie de întâmplări reale şi comentarii acide la adresa lor, ar putea fi consemnată şi ca o CRONICĂ IRONICĂ A UNUI TIMP CONTRADICTORIU, mai ales că, tot ca prelungit subtitlu se mai propune şi ironiculul “sau:o duzină de ani trăgând căruţa cu paiaţe căreia unii tot încearcă să-i înţepe pneurile, să-i rupă roţile, să-i deturneze oiştea, doar-doar s-o răsturna menajeria, doar-doar s-o închide Gura leului”.

Direcţiile satirei pândite la tot pasul de avataruri sunt, aşadar, evidente şi putem spune că, reputat profesionist al cuvântului scris, scriitorul Corneliu Leu a adăugat , de-a lungul anilor, operei sale romaneşti şi dramaturgice şi o remarcabilă activitate de publicst fervent, convins fiind că adevăratul creator nu poate şi nu are dreptul de a se îndepărta de realităţile şi interogaţiile – nu odată dramatice – ale colectivităţii umane căreia îi aparţine. Prezenţă vie, responsabilă în viaţa cetăţii, intelectual cu rezonante iniţiative civice, autorul atâtor romane de succes, de exemplar profesionalism şi anvergură istorică, el s-a înfăţişat de curând, celor ce-i preţuiesc scrisul şi angajamentul cetăţenesc, cu o masivă culegere din publicistica sa recentă. Volumul de cronică politică a anilor 1992-2004 “În gura leului”, apărut recent la editura “Realitatea” îşi propune să acopere un deceniu şi ceva din spaţiul încărcat cu evenimente şi evoluţii contradictorii al mult prea prelungitei noastre tranziţii.

Înzestrat cu harul rar al aflării “cuvântului ce exprimă adevărul”, traversând cu dezinvoltura creatorului stăpân pe uneltele sale teritorii stilistice diverse, când grav meditativ şi îngrijorat de perpetuarea unor realităţi şi practici anacronice, ce pot să ameninţe înseşi stabilitatea şi certitudinile ţării, când amuzant-ironic de “probele” de imbecilitate şi suficienţă ale unor personaje dedulcite la vinovate băi de mulţime, Corneliu Leu îşi asumă în acest prim volum al noii apariţii editoriale ce-i poartă prestigioasa semnătură, misiunea unui cronicar intransigent al ofertantei actualităţi sociale, morale, politice sau culturale a României în tranziţie. O face, însă, nu cu mijloacele cronicarului altor veacuri, ci beneficiind inteligent de diversitatea surselor de informare ale prezentului, de cunoaşterea modalităţilor nu odată subtile de manipulare a opiniei în interesul unor profitori de conjunctură, conectat fiind la temperatura mereu oscilantă în privinţa evoluţiilor politice şi social-economice a prezentului ţării.

În “cronica” atotcuprinzătoare a acestui prezent nu odată stupefiant – cronică purtând semnătura unui scriitor ce dă garanţia calităţii gândului adânc şi al atitudinii responsabile – întâlnim şi tonul sfătos, încărcat de parfumul unor arhaisme frecventate de înţelepţii cronicari moldoveni, dar şi tonul coroziv, muşcător, ce te îndeamnă a-l asemăna cu pătimaşii cronicari munteni. Aşa încât, cronicarul zilelor noastre, care s-a cutezat să treacă “prin gura leului” evenimente, personaje sau matrapazlâcuri ale prezentului ce i-a fost dat să-l străbată, se arată întotdeauna un comentator cu un acut spirit critic, ale cărui pagini nu îngăduie o lectură indiferentă.

Pentru că, pe Corneliu Leu, scriitor cu o profundă cunoaştere şi conştiinţă a responsabilităţii scrisului, nu-l putea lăsa indiferent ce se întâmplă cu societatea în care trăieşte, cu timpul vieţii sale şi cu destinul ţării cu care şi-a identificat idealurile integrate într-o operă de vaste întinderi. În funcţie de realităţile şi subiectele abordate, de o impresionantă diversitate şi de major interes, stilul intervenţiilor publicistice, păstrând fireşte pecetea personalităţii autorului, se adecvează cu subtilitate performantă faptelor evocate, fapte care-l îndeamnă să apeleze fie la fraze compătimitor ironice, fie la fraze tăios satirice, în tradiţia unor iluştri scriitori români cu vocaţie pamfletară cum au fost – spre a aminti doar câteva nume mai apropiate de vremurile noastre – Tudor Arghezi, N.D. Cocea, Ion Vinea sau Zaharia Stancu.

Tableta de tip arghezian, monologul cu savorile spontaneităţii orale, micro-schiţa ori sceneta în fecunda tradiţie caragialiană, pamfletul cu implicaţii civice ce depăşesc intereseul restrâns la o anume persoană, toate acestea convieţuiesc armonios în incitantul volum datorat lui Corneliu Leu. Cu deosebire se impun (între multiplele calităţi ale cărţii) umorul intelectual, dezinvoltura cu care este utilizată o gamă amplă de procedee stilistice pentru a se obţine efecte umoristice de puternică expresivitate. Se determină astfel necesare stări emoţionale, de revoltă sau, alteori, de superioară privire condescendentă, atitudinea autorului nefiind nicicând înverşunată până a ajunge la pragul unui demagogic fanatism justiţiar, cum se mai întâmplă în cazul unor “publicişti improvizaţi”, dar nici tributară resemnării şi indiferenţei. Reflecţiile, atitudinile, judecăţile critice pe care realităţile adesea inacceptabile le impun logic şi firesc, transpar din paginile cărţii fără ostentative crispări. Dovadă că autorul este încrezător în forţa terapeutică a satirei social-politice, a acţiunii publicistice în general.

Argumente spre a conchide că, în multiple privinţe, e profitabilă lectura volumului “În gura leului”, volum pe care autorul are îndreptăţirea de a-l considera “un roman” al cărui personaj principal este chiar el. Fiind de acord cu o asemenea situare în pagină a autorului însuşi, vom adăoga imediat că în capitolele acestui amplu roman publicistic sunt nenumărate “personajele secundare” care au fost, sunt şi, vai!, - dau semne că încă vor mai fi, jucând roluri ce nu li se potrivesc, cu implicaţii deloc benefice pe confuza scenă politică şi civică a ţării. Ceea ce Corneliu Leu ştie foarte exact şi nu ezită să o spună.

Nicolae DragoS